“We make a living by what we get. We make a life by what we give.”
Winston Churchill
“We make a living by what we get. We make a life by what we give.”
Winston Churchill
Sărbătoarea nu a presupus niciodată lipsa limitelor.
Este despre suspendarea temporară a lor, într-o formă acceptată de comunitate. În bucătăria tradițională, acest lucru se vede cel mai clar în mâncare.
Sarmaua de sărbătoare nu este o exagerare întâmplătoare, ci un exces cu sens. Un moment în care se mănâncă mai mult, se gătește cu mai multă savoare și se stă mai mult la masă. Nu pentru risipă, ci pentru bucuria lui împreună.
Excesul ca semn al excepționalului
În viața cotidiană, mâncarea este măsurată. Se gătește suficient. Se păstrează pentru mâine.
La sărbătoare, această logică se schimbă.
Sarmalele sunt:
Excesul nu este o greșeală. Este un fel de a marca un timp special. Comunitatea spune: astăzi nu trăim ca în celelalte zile.
Bucuria care se împarte
Un exces care nu se împarte devine ostentație.
Sărbătoarea autentică funcționează invers: cu cât este mai amplă, cu atât este mai deschisă spre comunitate.
În Banat, la sărbătoare:
Mâncarea circulă. Bucuria se distribuie. Masa devine spațiu de recunoaștere socială.
Sarmaua ca indicator al bucuriei
Nu orice mâncare este potrivită pentru sărbătoare.
Sarmaua este aleasă tocmai pentru că presupune efort colectiv, timp și anticipare. Ea nu poate fi improvizată în ultimul moment. De aceea, prezența ei spune: ne-am pregătit pentru acest moment.
Crăciunul fără sarmale este greu de imaginat. Nu pentru că nu ar exista alternative, ci pentru că ele legitimează bucuria. Oamenii știu că sărbătoarea a început când sarmalele sunt puse pe masă.
Bucuria care nu scapă de sub control
Interesant este că excesul sărbătorii este atent gestionat.
Nu se mănâncă oricum. Există ordine, ritm, reguli tacite. Nu totul este permis.
Această disciplină a bucuriei arată maturitatea comunității. Sărbătoarea nu anulează rânduiala, ci o extinde temporar.
Sărbătoarea ca memorie
Pentru mulți oameni, amintirile cele mai puternice din copilărie sunt legate de mesele de sărbătoare.
Nu doar de gust, ci de atmosferă: zgomotul, râsetele, mirosurile, vocile suprapuse.
Sarmaua devine un declanșator de memorie. Un reper care spune: aici am fost fericiți împreună.
De ce contează sărbătoarea astăzi?
În lumea contemporană, sărbătorile riscă să devină evenimente de consum individual. Mesele se scurtează. Ritmul se accelerează. Sensul se diluează.
Proiectul „Sarmale, Oale și Taclale: Redescoperirea Gustului Tradițional Bănățean” readuce sărbătoarea în registrul ei comunitar. Ea depășește cu mult sfera spectacolului, devenind practică culturală vie.
Pentru că bucuria adevărată nu este zgomotoasă, ci împărtășită.
Iar mâncarea, atunci când este pregătită cu sens, știe să țină bucuria în sufletele celor prezenți.
