Asociația Miltonia își reafirmă angajamentul față de scena artistică românească și misiunea de a contribui la crearea de noi conexiuni în beneficiul comunității artistice.


 Anunțăm lansarea unui apel deschis pentru realizarea unei expoziții itinerante ca parte din programul de revitalizare a Conacului Mocioni din Foeni, județul Timiș. Expoziția își propune să faciliteze accesul comunității Foeni și al turiștilor la manifestări artistice contemporane înglobate în patrimoniul cultural al Conacului Mocioni și să încurajeze schimbul de idei, cunoștințe, experiență și bune practici între artiști, prin ateliere bilaterale și crearea de noi exponate artistice. Artiștii selectați (11 din România și 3 din Islanda) vor crea noi lucrări de artă pentru a fi expuse în România și Islanda, dar vor avea, de asemenea, ocazia să viziteze comunitatea locală din Foeni, unde se află conacul Mocioni, să simtă și să înțeleagă „scena” pe care își vor prezenta sau expune lucrările, să viziteze galerii și muzee din județul Timiș și să participe la ateliere, să întâlnească galeriști, curatori și artiști locali, pentru a înțelege oferta locală și pentru a demararea de noi colaborări.

Astfel, în România, căutăm 3 artiști vizuali și 2 peisagiști pentru o rezidență artistică ce presupune lucrări murale pe fațade ale unor clădiri din jurul conacului Mocioni și lucrări de amenajare peisagistică în localitate, punând în valoare spațiile verzi din fața imobilelor selectate.

Pentru a doua rezidență artistică, căutăm 3 pictori, 2 fotografi și 1 artist video. Artiștii selectați vor realiza lucrări de artă pentru o expoziție care va fi amenajată la Reykjavík (martie 2024), Timișoara (martie/aprilie 2024), destinația finală fiind conacul Mocioni, la sfârșitul lunii aprilie 2024, când acesta va fi inaugurat. Doi dintre artiștii români vor merge într-o vizită de studiu în Islanda (martie 2024), unde vor avea șansa de a întâlni comunitatea locală de artiști, curatori, galeriști pentru un schimb de bune practici.

Proiectul este structurat în jurul istoriei Conacului Mocioni și a reconstrucției și conservării clădirii care, de-a lungul timpului său, a servit comunității din jurul său în moduri diferite. Accentul va fi pus pe inovarea și conceptualizarea patrimoniului cultural reprezentat de conac și destinațiile sale multiple de-a lungul timpului. Clădirea a fost construită inițial în 1750, ca reședință pentru familia Mocioni, dar în ultimele decenii a avut destinații diverse, de la grădiniță, baie publică, discotecă până la adăpost împotriva inundațiilor. Această adaptabilitate rapidă și legătura cu comunitatea vor fi temele centrale ale expoziției. 

Toți artiștii vor fi remunerați pentru serviciile lor, la finalul rezidențelor, iar materialele necesare lucrărilor vor fi asigurate de Asociația Miltonia.

Criteriile de selecție vor avea în vedere:

  • Calitatea portofoliului trimis de artiști
  • Motivația de a participa la aceste rezidențe 
  • Experiență în participarea la expoziții/activități culturale diverse (detaliate în CV)
  • Contăm pe colaborarea artiștilor selectați pentru crearea unei colecții permanente la Conacul Mocioni, astfel încât artiștii care sunt dispuși să își doneze lucrarea realizată în cadrul rezidenței vor avea întâietate.
  • Artistul își va da acordul utilizării imaginilor lucrărilor sale pentru materiale promoționale și promovare pe platforme de social media și în presă în scopuri non-comerciale.

Dosar și termen limită:
 Fiecare dosar de candidatură trebuie să conțină:

  • scrisoare de motivație de maxim 300 de cuvinte care să specifice interesul lor de a participa la aceste rezidențe și de a se conecta cu artiști islandezi
  • portofoliul artistului/website care să conțină exemple cu lucrările artistului și un scurt CV cu experiența relevantă.

Artiștii interesați își pot trimite candidaturile prin e-mail la adresa miltoniaassociation@gmail.com până în data de 21 ianuarie 2024.

Acest apel deschis face parte din activitățile de revitalizare a conacului Mocioni prin intermediul proiectului ”Reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni, Județul Timiș”.

Acest proiect este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Contractul este implementat de Consiliul Județean Timiș, în calitate de promotor de proiect, alături de Asociația Miltonia și North Consulting ehf. din Islanda, în calitate de parteneri.